Încă șase pacienți români cu forme grave de COVID-19 au fost transferați în Germania. Cum este dotată aeronava

Publicat: 03/11/2021, 10:15
Actualizat: 03/11/2021, 17:29

Bolnavii români, ultimii șase din numărul total de 18 convenit de responsabilii din cele două țări pentru a fi transferați și tratați în Germania, au fost transportați, luni, cu o aeronavă specială a Forțelor Aeriene Germane.

Cei șase pacienți au fost aduși și transportați la bordul unui avion Airbus A310 configurat special pentru misiuni de evacuare medicală. Acesta a fost folosit și luni, când a fost transferat în unități medicale din Germania primul lot de șase bolnavi români.

Aeronava a decolar, miercuri, de la la Baza 90 Transport Aerian Otopeni, iar în timpul zborului, pacienții sunt supravegheați de echipe medicale.

Ce a decis CNSU

Potrivit Forțelor Aeriene Germane, acest Airbus A310 are șase paturi de terapie intensivă și alte 38 de paturi pentru pacienți mai stabili. Avionul este echipat cu echipamente medicale necesare pentru monitorizarea și tratarea pacienților în timpul zborurilor.

Transferul pacienților se face în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă, ca urmare a sprijinului oferit de către statul german României în lupta cu noul Coronavirus,  ce constă în acordarea asistenței medicale de specialitate pacienților aflați în stare gravă pozitivi SARS-CoV-2, în unitățile spitalicești din Germania.

Misiune umanitară a fost posibilă după ce Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, în şedinţa de duminică, o hotărâre prin care Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, sunt abilitate să semneze acordul de transfer al pacienţilor cu forme severe şi grave de COVID-19 în Germania.

Decizia a fost luată din cauza situației epidemiologice la nivel național, fiind caracterizată de supraaglomerarea unităţilor sanitare şi în special a unităţilor de primiri urgenţe şi secţiilor de terapie intensivă cu pacienţi care au dezvoltat forme severe sau grave şi care necesită suport respirator invaziv sau neinvaziv, precum şi luând în considerare faptul că la nivelul României nu pot fi suplimentate locurile pe secţiile de terapie intensivă pentru pacienţii cu forme grave şi severe de COVID-19 şi este imperios necesar acordarea asistenţei medicale de specialitate în secţii de terapie intensivă.

Pânâ în prezent, pacienții români au fost transferați prin acest mecanism european în Ungaria și Polonia. Tot prin activarea acestui mecanism, mai multe echipe medicale din Republica Moldova, Danemarca și Polonia au ajuns în România pentru a sprijini colegii în tratarea bolnavilor cu COVID-19 din țară.

Sursa imagini foto: Bundeswehr/Luftwaffe și Ambasada Germaniei la București

Sursa video: MApN

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța